WWW.EUROVALCEA.RO
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului Mobil, care a constatat că aspectele sesizate se confirmă, iar persoana vinovată de producerea incidentului este un individ în vârstă de 36 ani, domiciliat în municipiul Bucureşti. Acesta în jurul orelor 14.15, pe fondul unei nemulţumiri legată de faptul că nu i-au fost eliberate rezultatele medicale ale analizelor efectuate în dimineaţa aceleiaşi zile, a intrat în cabinetul medicului şi l-a agresat fizic, lovindu-l cu palma peste faţă.
Poliţiştii, i-au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire, faptă prevăzută şi sancţionată de prevederile din Lege. La faţa locului s-au deplasat şi lucrătorii din cadrul compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale care au verificat aspectele sesizate şi au acordat sprijin agenţilor constatatori în întocmirea actelor de constatare.
Oamenii legii întocmesc un dosar care urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în vederea continuării cercetărilor.
citeşte TOT articolul - CLICK aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu