joi, 16 mai 2013

“Zilele economice ale României în Polonia”

În marja vizitei efectuate în Polonia, în perioada 12-14 mai 2013, ministrul român al economiei, Varujan Vosganian a avut convorbiri oficiale cu Janusz Piechocinski, vice prim-ministru şi ministrul polonez al economiei
WWW.EUROVALCEA.RO
   În cadrul discuţiilor au fost reliefate tradiţia şi comunitatea de interese a celor două ţări, atât în regiunea Central-Europeană, cât şi în cadrul Uniunea Europeană. Parteneriatul Strategic România-Polonia confirmă o relaţie bilaterală strânsă, dar potenţialul acestuia nu este încă valorificat pe deplin. În acest sens, pentru concretizarea oportunităţilor existente, ministrul Vosganian a propus diversificarea paletei şi nivelului discuţiilor bilaterale, cu implicarea cercurilor economice şi de afaceri.
   Ca domenii de interes pentru amplificarea cooperării bilaterale, ministrul Vosganian a menţionat industria minieră, industria de apărare şi securitate, industria metalurgică, gazele de şist, proiecte regionale (NABUCCO), subliniind importanţa demersurilor comune ale României şi Poloniei (cei mai importanţi actori din regiune) alături de celelalte ţări din Grupul Visegrad, pentru susţinerea intereselor regionale ale Uniunii Europene.

citeşte TOT articolul - CLICK aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu