Raportul privind activitatea desfăşurată de Direcţia Naţională Anticorupţie, prezentat de procurorul şef Laura Oprean, arată că anul 2012 a marcat o creștere fără precedent a numărului persoanelor condamnate definitiv - cu 150% față de anul anterior
WWW.VOCEA-OLTENIEI.RO
În 2012 s-au pronunţat soluţii de condamnare în dosare de mare corupţie, printre persoanele condamnate definitiv fiind 8 demnitari: un ministru, un deputat – secretar de stat la momentul săvârşirii infracţiunilor, 1 senator – comandant al SMFT la data săvârşirii infracţiunii, 1 secretar de stat, 1 secretar general adjunct la Ministerul Agriculturii, 1 subprefect, 2 directori adjuncţi ai unui serviciu de informaţii - cu rang de subsecretari de stat. De asemenea, s-a menţinut rata mare a condamnărilor şi a celorlalte decizii prin care instanţele de judecată au stabilit vinovăţia, respectiv 90% din totalul persoanelor faţă de care s-au pronunţate decizii definitive în anul 2012.
Pe fondul creşterii volumului de activitate – cu 12% a cauzelor aflate în instrumentare şi cu 8% a cauzelor soluţionate – Direcţia Naţională Anticorupţie a menţinut atenţia privind soluţionarea cauzelor importante şi complexe finalizate prin rechizitorii. Acest aspect este reflectat de numărul de rechizitorii - 234, de menţinerea valorii produsului infracţional reţinut prin rechizitorii – echivalentul a 330 milioane euro şi de creşterea valorii măsurilor asigurătorii dispuse de procurori, în cuantum de 264 milioane de euro.
\
citeşte TOT pe WWW.VOCEA-OLTENIEI.RO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu