Cam douăzeci de mii de americani au semnat o jalbă, prin care cer Administraţiei de la Casa Albă dezvăluirea informaţiilor secretizate cu privire la extratereştri.
scris de Maria Diana POPESCU, Agero
Culmea, recent, cîţiva oameni de ştiinţă tot din America au descoperit, privind cerul cu ochiul liber, trei OZN-uri în dreptul planetei Jupiter, care vor opri pe staţia Pămînt în luna decembrie şi ne vor împiedica să mergem cu sorcova şi să tăiem porcul. Unde credeţi că vor ateriza, potrivit declaraţiei lor? Păi, nu aşa oriunde, pe teritorii neînsemnate, ci în America.
Ne mai mirăm de ce toate relele, inclusiv catastrofala criză, au plecat în lume de la impostura americanilor de top. Falşii profeţi mişună acolo unde adevărul e ascuns şi binele, improbabil, adică în splendorile utopiilor occidentale. Cum aprehendează profeţii moderni apocalipsa, e îndeobşte cunoscut: este vorba de aşa-numita metodă de inoculare a fricii de moarte.
Revenindu-şi rapid după dezamăgirea că, lumea nu s-a sfîrşit în 2000, profeţii de duzină şcoliţi care pe unde în „ştiinţele apocaliptice”, anunţă cu surle şi trîmbiţe sfîrşitul omenirii în decembrie 2012. Perspectiva înfricoşătoare, potrivit căreia anul 2012 este capătul civilizaţiei umane, a înfierbîntat multe minţi descoperite, astfel că de cîţiva ani sîntem agresaţi cu fel de fel de scenarii, care de care mai macabre. Programat să aibă loc pe 21 decembrie, din fericire, sfîrşitul lumii va fi ratat şi de această dată.
Monahul tibetan şi restul profitorilor care au speriat globul pămîntesc trebuiesc puşi la colţ, în genunchi, pe coji de nucă. Ameninţaţi cu patru zile de beznă, cu lipsa magnetismului şi a energiei din „zona zero” a Pămîntului, noi vom respira uşuraţi, mulţumindu-ne să-i sorcovim pe extratereştrii aterizaţi în America. Celebrul Sundar Singh a dat şi el greş cu profeţiile pe termen lung. 2012 n-a fost chiar un an al „marilor catastrofe naturale”, ci unul al catastroficelor acte de corupţie la vîrf, al războaielor de ocupaţie şi colonizării unor state.
Să scoatem de pe agenda apocalipsei următoarele capitole: calendarul mayaş nu se ocupă cu apocalipsa, planeta Nibiru nu există decît în creaţiile speculative. Ceea ce ni se arată în lumea virtuală este imaginea stelei V838MON, realizată de telescopul Hubble. Inversarea polilor magnetici este nepermisă de orbita Lunii, iar modificarea cîmpului magnetic se produce o dată la 500.000 de ani, pe parcusul a cîtorva mii de ani. Ultimul, dar cel mai important, alinierea planetelor - nu va exista. Chiar de ar avea loc, efectul asupra Pămîntului ar fi neglijabil.
Monahul Tibetan sfătuia pămîntenii să-şi ia familiile, documentele şi banii (extreme de important să fie scos din puşculiţă tot mărunţişul), şi să plece în zonele rurale pe 21 decembrie. Nu înainte de a se aproviziona cu produse alimentare, apă, lemne şi lumînări pentru două luni. Mare adevăr! Din cauza crizei, vînzările supermarcheturilor din întreaga lume sînt în drastică scădere şi numai o apocalipsă putea fi cel mai mare şi sigur motor de salvare din ghearele falimentului.
Eu aleg varianta celor 16,7 miliarde de ani pînă la Apocalipsă, potrivit unor cercetători de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din China: „Vom avea 16, 7 miliarde de ani la dispoziţie să ne luăm adio”, deşi fraţii Bohm, doi cercetători germani, scriu în revista „Astronomische Nachrichten” că, sfîrșitul lumii se amînă pentru 2116, adică, mai bine de un secol. Uite-aşa, fanii apocalipsei, la fel de numeroşi ca bancherii corupţi şi cămătarii-recuperatori, cred că extratereştrii ne vor scăpa de Nibiru şi de alţi asteroizi cu frînele rupte, gata să ne trimită în rai. Cam acesta ar fi topul catastrofelor de pe agenda apocalipsei moderne. El poate fi amendat sau completat prin părţile esenţiale, pentru anul viitor. Vai ce dezamăgită sînt! Îndelung comentata apocalipsă ne va ocoli din nou. Şi eu care credeam că valul de energie 4D îi va sălta pe bancherii, recuperatorii, cămătarii şi politicienii corupţi!
Dar cum am uitat eu cu totul de centura fotonică? Puneţi-vă centura de siguranţă şi ţineţi-vă bine! Potrivit poveştilor fantastice ale unor profeţi ieşiţi la pensie, începînd din decembrie, „Pămîntul va intra într-o zonă de energie fotonică şi ne vom bucura de 2000 de ani fără noapte”!
Profeţii spun lucruri trăsnite, iar bogătaşii planetei, tremurînd ca piftia de spaimă că, pe 21 decembrie 2012 li se va tăia conducta de bani, îşi fac buncăre - pe dinafară, crame de vinuri, cu toate că specialiştii în studii maya din Mexic dau asigurări că poporul mayaş nu are nicio profeţie care să specifice că, în 2012 lumea ar dispărea. Sfîrşitul lumii va veni ca un hoţ, numai Dumnezeu ştie cînd, iar atunci se vor întîmpla anumite fenomene care ies din sfera ştiinţei oficiale. În concluzie, mai de temut sînt foamea de petrol, de resurse preţioase şi mîna poliţistului mondial, gata oricînd să apese pe buton sau să elibereze din laborator un virus ucigaş, după ce a exploatat, robit, batjocorit popoarele şi i-a lichidat pe unii dintre conducătorii acestora. Pînă la următoarele profeţii, nu uitaţi! Cele mai ingenioase dispozitive de tortură pentru populaţia globului sînt crizele fabricate în laboratorul marilor puteri şi apocalipsele.
Pentru mine, apocalipsă înseamnă capitalismul acesta barbar, abuzurile organismelor financiare mondiale şi ale statelor care se cred mari puteri, mafia bancherilor din România, care pune pistolul la tîmplă comisarilor de Poliţie, toată clasa politică care s-a îmbogăţit ruinînd România şi sărăcind populaţia şi, vorba distinsului nostru cititor, Marian Antonescu, „campania electorală a celor care ard de nerăbdare să pună din nou labele pe ţară, numai şi numai pentru ei.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu