Miercuri, 7 noiembrie, la ora 19.00, la Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul” va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie”CANONICON” a artistului Dan Mihalcea, ce prezintă publicului vâlcean o selecţie de 20 de lucrări religioase realizate în clar-obscur şi detaliu.
Vernisajul va fi completat de un recital liric cu lucrări de Fr. Schubert, M. Bartoldi, Fr. Liszt şi R. Schumann al sopranei Camelia Clavac, acompaniată la pian de Dorina Arsenescu. Dan Mihalcea – regizor, operator de imagine, artist fotograf - este un ”produs” al mass-media vâlcene, în care a lucrat între anii 1995 – 2003, la care a adăugat, apoi, experienţa profesională dobândită la posturile de televiziune B1TV, Realitatea, Kanal D, Antena 1 şi Antena 3, dar şi o serie impresionantă de premii pentru documentarele realizate în calitate de regizor sau scenarist. Evenimentul de miercuri este organizat de Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul” în parteneriat cu Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu