joi, 24 ianuarie 2013

Fondul funciar luat la puricat de Prefectura judeţului Vâlcea

Săptămâna trecută s-au predat, către ANRP București, 13 dosare cu propunerile de despăgubiri care  se acordă persoanelor îndreptăţite, conform Legii nr.10/2001.
WWW.EUROVALCEA.RO
PREFECTURA   În şedința Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, al cărei președinte este prefectul judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, au fost luate în discuție 43 de documentații comunicate de către comisiile locale de fond funciar din teritoriu, în vederea validării/invalidării, după caz, a unor suprafețe de teren agricole și forestiere și, având drept scop, finalizarea aplicării legilor funciare.

   În principal, comisiile locale au înaintat propuneri de validare pentru terenuri agricole și pentru terenuri cu vegetație forestieră iar, în anumite cazuri, îndreptări de erori materiale ce se regăsesc fie în anexele de validare, fie cu privire la titlurile de proprietate eliberate persoanelor îndreptățite. Comisia județeană a hotărât modul de soluționare a 5 contestații, din care 3 la Comisia Locală Râmnicu Vâlcea, una la Comisia Locală Stoenești și una la Comisia Locală Nicolae Bălcescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu