marți, 8 ianuarie 2013

Mesajul Mitropolitului Olteniei, la trecerea la cele veşnice a ÎPS Epifanie

Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a transmis un mesaj de condoleanţe la trecerea la cele veşnice a Înalt Preasfinţitului Părinte Epifanie Norocel, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.
WWW.VOCEA-OLTENIEI.RO
Mesajul Mitropolitului Olteniei CONDOLEANTE   „Cu durere, am primit vestea trecerii la Domnul a Vrednicului de pomenire Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Înalt Preasfinţia Sa a fost un bun păstor şi un Ilustru apărător al valorilor Bisericii noastre Ortodoxe. Evlavia şi dăruirea de care a dat dovadă rămân pentru noi o pildă de slujire şi iubire creştină, aşa cum ne învaţă Sf. Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei, XIII, 7). În aceste momente triste ne ridicăm gândul, în rugăciuni, la Bunul Dumnezeu, cerându-I să-l aşeze cu drepţii în ceruri. Veşnica lui pomenire!”, semnează Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu.

Înalt Preasfinţitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a trecut la cele veşnice în după-amiaza zilei de 7 ianuarie 2013, la vârsta de 80 de ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu