luni, 21 ianuarie 2013

În luna septembrie 2012, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a lansat Campania naţională de informare şi educaţie preventivă “F.O.C. – Flăcările Omoară Copii”.
WWW.EUROVALCEA.RO
   Campania se doreşte a fi un semnal de alarmă adresat părinţilor, bunicilor ori reprezentanţilor legali ai copiilor, eforturile depuse în acest sens canalizându-se pe conştientizarea adulţilor asupra pericolului la care-i expun pe cei mici, lăsându-i nesupravegheaţi şi încuiaţi în casă. Din nefericire, această stare de fapt a făcut ca numai în primele două săptămâni ale anului, două tragedii să se producă în judeţele Bacău (comuna Măgura) şi Constanţa (comuna Nicolae Bălcescu), în urma cărora au fost curmate vieţile a şapte copii, cu vârste cuprinse între 1 şi 6 ani.

   Evenimentele s-au derulat după “scenarii” identice: părinţii plecaţi de acasă şi-au lăsat copiii singuri, nesupravegheaţi, cu mijloacele de încălzire aflate în funcţiune. Căderea accidentală a jarului ori scânteilor pe materiale combustibile a generat incendierea încăperilor în care aceştia se aflau, iar micuţii, rămaşi fără posibilitatea de evacuare, au căzut pradă flăcărilor şi gazelor toxice, emanate de incendiu.
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu