WWW.VOCEA-OLTENIEI.RO
Prin "Tratatul iubirii lui Dumnezeu" a convins numeroși eretici să se întoarcă în sânul bisericii. La numai 35 de ani, în 1602, a fost numit episcop la Geneva, fiind unul dintre întemeietorii Ordinului Vizitării. Au rămas celebre cuvintele sale: Dacă greşesc, vreau să greşesc mai degrabă din prea multă bunătate decât din prea multă rigoare“. Sfântul Francisc a murit la Lyon, la 28 decembrie 1622. Trupul său a fost reînhumat în Annency la 24 ianuarie 1624. În 1923 a fost declarat patronul scriitorilor și jurnaliștilor de către Papa Pius al XI-lea. Sfântul Francisc a fost răsplătit de biserică prin conferirea titlului de Doctor al Bisericii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu