În perioada sărbătorilor de iarnă, respectiv 24 decembrie 2012 – 02 ianuarie 2013, pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică pe raza judeţului Vâlcea au acţionat zilnic, în medie, 180 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.
WWW.EUROVALCEA.RO
Din totalul poliţiştilor implicaţi în activităţile de prevenire si combatere a oricăror evenimente de natură să afecteze liniştea şi ordine publică, 110 au fost efective de ordine publică, 35 de poliţie rutieră si alţi 35 de poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor şi cei din cadrul structurii de arme, explozivi şi substanţe periculoase. Obiectivul principal al dispozitivelor de ordine publică ce au acţionat în această perioadă l-a reprezentat menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul tuturor localităţilor, precum şi prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale.
În domeniul ordinii publice poliţiştii au acţionat în scopul prevenirii şi aplanării oricăror stări conflictuale, menţinerii ordinii şi liniştii publice prin organizarea unor dispozitive eficiente şi prin asigurarea unor măsuri suplimentare în zona staţiunilor şi a locurilor de agrement frecventate de turişti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu