marți, 19 februarie 2013

Puncte de vedere şi argumente comune în susţinera Oltchim

Întâlnirea de luni a reprezentanţilor salariaţilor de la OLTCHIM şi ai autorităţilor publice locale din judeţul Vâlcea cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a finalizat cu cele mai favorabile rezultate faţă de toate celelalte dialoguri care au avut loc anterior
WWW.EUROVALCEA.RO
Puncte de vedere   La reuniunea de la Vâlcea, unde au fost prezenţi prefectul judeţului, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, parlamentari şi cei doi lideri ai sindicatelor din Combinat, preşedintele Ion Cîlea a făcut o expunere detaliată asupra demersurilor întreprinse din momentul repornirii instalaţiilor de pe platforma chimică şi până în prezent. Vorbitorul a insistat pe implicarea cu toată responsabilitatea a Consiliului Judeţean Vâlcea, în calitatea sa de acţionar unic la CET Govora, pentru asigurarea întregului necesar de energie electrică de care avea nevoie Societatea OLTCHIM.
   Deoarece CET Govora nu a putut să pună la dispoziţie decât 33 Mw din puterea sa instalată, a trebuit ca diferenţa de 12 Mw să fie cumpărată lunar de la S.C. Complexul Energetic Oltenia bazându-se pe promisiunea concretizată într-o minută aprobată şi semnată de ministrul Varujan Vosganian, potrivit căreia datoria acumulată pe seama energiei furnizate de către CET Govora să fie preluată prin cesiune de Complexul Energetic Oltchim în contul cărbunelui livrat. Neoperaţionalizarea prevederilor minutei a condus, pe de o parte, la diminuarea capacităţii de plată a CET Govora, iar pe de altă parte, la înregistrarea în contabilitatea acestei unităţi a unui provizion de depreciere în valoare de 114,5 milioane lei, fapt care a blocat accesul la orice formă de finanţare bancară şi la fondurile europene.

citeşte TOT pe WWW.EUROVALCEA.RO

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu