WWW.VOCEA-OLTENIEI.RO
Cu toate că am consemnat la vremea respectivă, reamintesc că euro-pastorul de azi, nu a fost împotriva comunismului, ci împotriva României, aşa este şi azi, un duşman al românilor. Locuitorii Ardealului îşi iubesc Patria Română, vor să trăiască în pace şi nu se vor supune îndemnurilor udemerist-iredentiste cu ieşitul în stradă. Fie ei unguri, secui sau alte etnii trăitoare în ţară, au în sînge unitatea, suveranitatea, integritatea naţională şi teritorială. De ce a fost sprijinit de „ţara vecină şi (ne)prietenă” să ocupe funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European? Ca să poată lansa de la tribună rachete în direcţia României, ale cărei interese le boicotează. Culmea ironiei, a fost chiar şi decorat de însuşi şeful statului cu „Ordinul Naţional Steaua României, „în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă” în lovitura de stat din 1989. Să decorezi un agent al serviciilor secrete străine, care luptă împotriva ţării tale? „Curat-murdar”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu