În politica de combatere a criminalităţii, la IPJ Vâlcea, eforturile s-au focalizat pe contracararea infracţiunilor grave săvârşite contra vieţii şi integrităţii corporale a persoanei. Alături de această prioritate a fost continuată şi activitatea de prevenire şi combatere a micii criminalităţi, care deşi nu are un pericol social foarte mare, prin frecvenţa cu care se comite şi prin disconfortul social pe care îl provoacă, a constituit o prioritate.
Este semnificativ că în perioada analizată nu s-au comis omoruri la comandă sau pentru reglarea de conturi între grupări criminale rivale. Au fost înregistrate 7 infracţiuni de omor, 4 tentative de omor şi nu au fost constatate lovituri cauzatoare de moarte. Criminalitatea de mare violenţă înregistrează scăderi faţă de anii 2009 şi 2010 şi uşoare creşteri faţă de anul 2011.
Un accent important în perioada analizată a fost pus pe cunoaşterea activităţilor desfăşurate în afara legii de către grupările infracţionale, destrămarea şi tragerea la răspundere penală a membrilor acestora reprezentând o prioritate pentru poliţiştii cu atribuţii în acest domeniu. În anul 2012 s-a reuşit destrămarea a 14 grupări infracţionale, care erau compuse din 84 membri. Acestea au făcut obiectul a 22 dosare penale, finalizate cu trimitere în judecată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu