miercuri, 6 februarie 2013

În judeţul Mehedinţi se circulă în condiţii de iarnă

Peste 25 de poliţişti rutieri mehedinţeni supraveghează traficul permanent pentru a preveni accidentele de circulatie ce pot avea drept cauza conditiile atmosferice
   Ca urmare a căderilor de precipitaţii, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Mehedinti recomandă tuturor participanţilor la trafic să manifeste maximum de prudenţă în deplasarea pe drumurile publice, pentru prevenirea evenimentelor rutiere.
   Serviciul Rutier solicită conducătorilor de autovehicule să respecte prevederile legale şi în principal să nu depăşească limita de viteză, să nu oprească ori să staţioneze neregulamentar şi să nu pătrundă în intersecţie, chiar şi atunci când semnalul semaforului permite deplasarea, în cazul în care, din cauza aglomeraţiei, nu o pot traversa, să-şi asigure o bună vizibilitate prin curăţarea parbrizului, lunetei şi geamurilor laterale şi folosirea sistemului de climatizare.
   Reamintim că atunci când partea carosabilă este acoperită cu zăpadă bătătorită, mâzgă, polei sau piatră cubică umedă conducătorii de vehicule sunt obligaţi să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor. Conducătorii auto trebuie să se intereseze de starea drumurilor de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă şi să-şi pregătească autovehiculul pentru drum (plinul de combustibil, lopată, sac cu nisip, etc.).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu