La Sfânta Mănăstire Cozia de la Călimăneşti se va organiza un moment de evocare şi parastasul voievodului Mircea cel Bătrân, la împlinirea a 595 de ani de la moartea sa, duminică, 3 februarie.
Programul manifestării comemorative va începe la ora 9.30, cu Sfânta Liturghie Arhierească după care vor parastasul şi evocările Prea Sfinţitului Emilian Lovişteanul, istoricilor şi ale autorităţilor locale. Evenimentul de comemorare este organizat de Arhiepiscopia Râmnicului, Mănăstirea Cozia şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea, cu participarea înaltelor feţe bisericeşti, oficialităţilor judeţului, a membrilor Organizaţiei Naţionale “Cercetaşii României” - Centrul local Mircea cel Bătrân Râmnicu Vâlcea, profesori şi elevi.
“Domnitorul muntean s-a remarcat prin înaltele virtuţi: tăria credinţei, vitejia şi înţelepciunea cu care l-a înzestrat Dumnezeu pentru apărarea statalităţii şi creştinătăţii în lupta cu oştile Semilunei. Ţara Românească a cunoscut cea mai intinsă cuprindere teritorială din toată istoria medievală: de la Munţii Carpaţi până la Dunăre, şi cu Banatul Severinului până la Marea Neagră, cu posesiunile transilvane şi părţile tătăreşti şi cu cetatea Dârstorului. Voievodul a ctitorit sau a „preînnoit“ lăcaşe de cult, importante valori arhitecturale ale patrimoniului românesc, cum este lavra Coziei, în al cărei naos se află tabloul votiv ce-l înfătişează în frumos costum de cavaler occidental, şi unde, sub lespedea de piatră, i se afla mormântul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu