miercuri, 6 februarie 2013

Scriitorul Dinu Săraru sărbătorit în Râmnicu Vâlcea, la Grand Hotel Sofianu

Vineri, 1 februarie, la ora 17.00, în sala ”Art Gallery” a Grand Hotel Sofianu, Primăria Râmnicu Vâlcea îl va sărbători pe scriitorul Dinu Săraru, Cetăţean de Onoare al municpiului, cu un program artistic festiv dedicat aniversării zilei sale de naştere.
DINU SARARU   În cadrul evenimentului - la care sunt aşteptaţi să participe oficialităţi şi oameni de cultură din municipiu - figurează un recital al cvartetului de coarde condus de violonista Meda Stanciu, o prezentare de carte precum şi o sesiune de autografe.
   Cu această ocazie, scriitorului Dinu Săraru îi va fi înmânată placheta ”Râmnicul meu”, distincţie instituită prin HCL nr. 27/2013 în semn de recunoaştere a meritelor celor care au performat în domeniile artistic, sportiv, culte, educaţie-învăţământ, cercetare ştiinţifică, urbanism - arhitectură, medicină, social sau al mecenatului, aducând beneficii însemnate comunităţii locale sau promovând imaginea municipiului Râmnicu Vâlcea la nivel naţional şi internaţional.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu