sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Confederaţia Naţională Rutieră pune sub semnul întrebării introducerea „timbrului de mediu”

Confederaţia Naţională Rutieră solicita o analiză serioasă şi transparentă înainte de introducerea timbrului de mediu
WWW.VOCEA-OLTENIEI.RO
Confederatia Nationala Rutiera pune sub semnul intrebarii   Confederaţia Naţională Rutieră (CNR) a solicitat printr-o adresa oficială transmisă către Ministerul Mediului organizarea unei dezbateri pentru analizarea formulei ideale de introducere a „timbrului de mediu”, dezbatere la care să participe specialişti ai Ministerului împreună cu specialişti ai Confederaţiei. Aplicarea corectă a principiului „poluatorul plăteşte” este una din preocupările pe care patronatele din transporturi le-au avut încă din 2007 însă, până în momentul de faţă, dialogul instituţional deschis pe această temă nu a funcţionat.

   Atât din partea CNR, cât şi din partea Federaţiei Operatorilor Romani de Transport, în ultimii 4 ani, au fost trimise o multitudine de adrese oficiale către ministerul de resort însă nu a fost organizată nici o întâlnire la nivel de specialişti şi nici a existat un răspuns la soluţiile promovate pe această temă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu