miercuri, 6 februarie 2013

Combaterea evaziunii fiscale în atenţia deputatului Aurel Vlădoiu


Combaterea evaziunii fiscale trebuie să fie o prioritate majoră” • declară deputatul Vlădoiu după bilanţul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea
Combaterea evaziunii fiscale   Zilele trecute, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a făcut bilanţul activităţii desfăşurate anul trecut.  Cu acest prilej, a fost făcut public faptul că, la 31 decembrie 2012, DGFP Vâlcea administra fiscal 116.200 contribuabili, din care: 15.876 persoane juridice; 100.324 persoane fizice, persoane fizice autorizate, asociaţii familiale şi profesii libere. La nivelul judeţului Vâlcea, în anul 2012, au fost colectate impozite, taxe şi contribuţii în sumă de 881,5 mil.lei, cu 7,6% mai mult faţă de programul repartizat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, respectiv cu 2,9% faţă de încasările realizate în anul 2011.
   Prezent printre invitaţi la eveniment, deputatul Aurel Vlădoiu declară: „A fost un bilanţ pozitiv, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea fiind cotată printre cele mai bune din ţară. Acest lucru a condus la o finanţare bună pentru Consiliul Judeţean şi consiliile locale – prin echilibrări ale bugetelor şi sume defalcate din TVA. Instituţia condusă de Gheorghe Gogîrnoiu este una dintre direcţiile de finanţe publice fruntaşe din ţară. Acest lucru se datorează conducerii competente şi salariaţilor bine pregătiţi, care îşi fac aşa cum trebuie datoria”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu