miercuri, 6 februarie 2013

Ierarhii din Oltenia, la Ziua Facultăţii de Teologie din Craiova

Ziua Facultăţii de Teologie din Craiova a fost sărbătorită în mod deosebit, miercuri, 30 ianuarie 2013, în Cetatea Băniei.
Ierarhii din Oltenia   Manifestările au debutat cu slujba Sfintei Liturghii, săvârşită la Paraclisul mitropolitan „Madona - Dudu” de către un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în frunte cu Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
   Alături de ÎPS Irineu au slujit Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop - vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Manifestările au continuat la Centrul de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare, în cadrul căruia au fost premiaţi studenţii şi masteranzii Facultăţii de Teologie, care au obţinut rezultate merituorii în anul universitar 2011 – 2012, cât şi câştigătorii etapei eparhiale a Concursului Naţional „Părintele Stăniloae – 110 ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu