marți, 8 ianuarie 2013

Problemele de mediu în atenţia primăriţei Lia Olguţa Vasilescu

Primarul Municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a avut o întâlnire cu conducerile Gărzii de Mediu Dolj, Companiei de Apă ”Oltenia”, Administraţiei Bazinale de Apă ”Jiu”, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj şi Poliţiei Locale, pe teme ce privesc mediul.
Problemele de mediu la CRAIOVA   Primarul Municipiului Craiova i-a asigurat pe reprezentanţii Gărzii de Mediu Dolj că se vor caseta canalele colectoare din zona Râului (zonă în care au demarat procedurile de casetare şi asfaltare) şi din zona Lidl, George Enescu (zonă în care se întocmeşte studiul de fezabilitate).

   De asemenea, primarul Craiovei a ţinut să precizeze că se va reconstrui, conform standardelor internaţionale, Grădina Zoologică din Parcul ” Nicolae Romanescu” (lucrare pentru care s-a obţinut finanţarea), se va realiza Adăpostul canin (se află în construcţie) şi se va realiza colectarea selectivă a deşeurilor (prin implementarea Masterplanului de deşeuri). Lia Olguţa Vasilescu a prezentat şi faptul că, de anul viitor, gunoiul menajer precum şi deşeurile din plastic, hârtie şi metal vor putea fi depozitate în capsule încastrate în pământ, astfel încât cetăţenii Craiovei să nu mai fie deranjaţi de miros, câini şi oamenii străzii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu