Acţiune pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar în Râmnicu Vâlcea
În baza Planului de măsuri al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ, în data de 17 octombrie 2012, între orele 11.30 - 14.00, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică, ai Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au organizat şi executat o acţiune în vederea identificării elevilor care absentează nemotivat de la cursuri şi frecventează unităţile de alimentaţie publică amplasate în apropierea unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului.
Poliţiştii şi inspectorii şcolari au verificat 32 unităţi de alimentaţie publică situate în zona adiacentă a şcolilor şi au identificat 22 elevi care absentau nemotivat de la cursuri, dintre care doi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 500 lei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu