vineri, 19 octombrie 2012

Atac la bancomate in Ramnicu Valcea

Patru persoane au fost prinse în flagrant, în timp ce foloseau dispozitive pentru extragerea banilor din ATM-ri
www.eurovalcea.ro
atac la bancomate in ramnicu valcea   Astăzi, 19 octombrie, la ora 2.37, operatorul-dispecer al sistemului de supraveghere video gestionat de Poliţia Locală a municipiului a observat prin intermediul camerei rotative de la intersecţia Căii lui Traian cu strada General Magheru - la capătul Podului Vinerii Mari - comportamentul suspect al unui grup de trei persoane de sex masculin, oprit la un bancomat de lângă Galeriile de Artă ”Artex”.

   Unul dintre ei, având faţa acoperită cu gluga hanoracului, a operat la bancomat, iar la un moment dat l-a chemat lângă el pe cel de-al doilea, acesta părând să extragă un dispozitiv din ATM. În timpul derulării acestor acţiuni, cel de-al treilea a staţionat la mică distanţă de partenerii săi, părând să observe cu atenţie zona. Cei trei au plecat apoi pe Calea lui Traian, iar operatorul a anunţat imediat echipajul mobil al Poliţiei Locale, continuând supravegherea prin intermediul sistemului de camere video.

   Cei trei bărbaţi au fost depistaţi, câteva minute mai târziu, de poliţiştii locali repartizaţi pe zona Centrală şi pe cartierul Ostroveni, la un alt bancomat amplasat vizavi de Colegiul Economic şi reţinuţi împreună cu o a patra persoană de sex feminin, care îi aştepta într-un autoturism. Din investigaţiile efectuate la primul bancomat s-a constatat deteriorarea clapetei locaşului de ridicare a banilor, iar la cel de-al doilea s-a găsit inserat un dispozitiv de extragere a bancnotelor şi, aruncată la câţiva metri distanţă, o şurubelniţă de mari dimensiuni.

   Cele patru persoane – cu vârste cuprinse între 23 şi 43 de ani şi cu domicilii în judeţul Vâlcea, dar şi în judeţele Argeş şi Dâmboviţa – au fost predate Poliţiei municipiului, împreună cu toate bunurile şi sumele de bani găsite asupra lor, în vederea investigaţiilor ulterioare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu