Elevii din România şi-au ales în perioada 15-19 octombrie 2012 reprezentanţii.
Cu ocazia alegerilor organizate pentru funcţiile din Consiliile Şcolare ale Elevilor (CŞE), aceştia au avut ocazia să aleagă, prin vot democratic, colegii care îi vor reprezenta timp de un an. Pentru a se asigura un proces electoral transparent, obiectiv și nonpartizan, toți elevii dornici de implicare au avut ocazia să își depună candidatura pe platforma online, www.wedu.ro. Au fost depuse peste 3500 de candidaturi la nivel național, judeţele fruntaşe fiind Bacău, Botoşani, Dâmboviţa şi Olt.
Elevii aleşi au rolul de a-şi reprezenta colegii în forurile decizionale ale şcolilor, de a le apăra acestora drepturile de care beneficiază prin calitatea de elev și nu în ultimul rând de a se implica în problemele ce țin de viața şcolară. De asemenea, Consiliile Elevilor organizează acţiuni şi activităţi pliate pe nevoile şi interesele elevilor pe care îi reprezintă, cu scopul de a-i atrage mai aproape de structură.
citeşte TOATĂ ŞTIREA - click AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu