Umoriştii şi caricaturiştii din toată ţara, aşteptaţi la Târgu-Jiu. Invitaţi sunt CORNEL UDREA, DANIEL PRIGOANA, din Cluj, GOGU NEAGOE din Olt.
În perioada 19 – 21 octombrie 2012, la Târgu-Jiu şi Runcu, se va desfăşura cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Naţional de Umor “Ion Cănăvoiu”. În cadrul acestui eveniment vor avea loc diverse manifestări complementare concursului propriu-zis. Se va organiza salonul naţional de caricatură Gogu Neagoe şi va realiza caricaturi Gratuite pentru toţi Gorjenii din Târgu-Jiu. îşi vor expune lucrările atât caricaturişti din România cât şi artiştii din Cipru, Serbia, Republica Moldova dar şi întâlniri cu epigramiştii, caricaturiştii recitaluri umoristice, turniruri epigramistice, vernisaje de expoziţii de caricaturi, spectacole, lansări de carte şi reviste.
Gogu Neagoe a fost invitat la festivaluri de umor Bistrita, Slatina, Cluj, Gura Humorului, Urziceni, Craiova, Bucuresti, Vaslui. Caricaturistul oltean este, din anul 2008, membru al Asociaţiei Internaţionale de Arte Plastice UNESCO din Germania şi al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România. A avut expoziţii de pictură-caricatură atât în ţară, dar şi în străinătate. Numeroase lucrări ale sale se află în muzee naţionale şi în colecţii particulare din România, SUA, Franţa, Germania, Belgia, Canada, Japonia, Anglia, Grecia, Bulgaria, Cuba, Iran, Moldova, Mexic.
citeşte TOATĂ ŞTIREA - click AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu